Actorul american Frankie Muniz, cunoscut în special datorită rolului din serialul „Malcom in the Middle”, a suferit recent un infarct ușor. Este vorba despre un atac ischemic tranzitoriu provocat de întreruperea sau diminuarea circulației sangvine într-un vas cerebral.
Artistul în vârstă de 27 de ani și-a anunțat fanii prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter, la mai puțin de 12 luni după ce a trecut printr-o experiență similară, relatează Huffington Post.
„După a aproape un an, am suferit un nou mini-infarct. Sper că acesta va fi ultimul. Groaznic”, a scris aceste pe rețeaua de socializare.
În aprilie 2012, după ce a suferit primul atac ischemic tranzitoriu, Muniz a povestit că primele simptome le-a resimțit chiar în timp ce își conducea motocicleta și a constat că și-a pierdut vederea la unul dintre ochi. Următoarea etapă a fost pierderea parțială a capacității de a vorbi.
„Nu puteam să pronunț niciun cuvânt.Credeam că vorbesc, dar logodnica mea se uita la mine de parcă aș fi vorbit într-o limbă străină”, și-a amintit actorul.
Acum, Frankie Muniz se află acum în afara oricărui pericol.